joi, 13 mai 2010

nashii nasilor

Daca este un obicei impamantenit la noi in gasca, asta pe langa postul pastelui in care nu bem, nu fumam, nu scriem pe bloguri, este acela de a gestiona aceeasi pereche de nasi. Astia nu se mai satura odata! Ar trebui si pe cv-uri sa isi puna "De profesie: nash. Nu stim sa zicem tatal nostru, dar, in rest, ne decurcam exceptional". Poate si din cauza aceasta nu prea intra multa lume la noi in trupa. Nashii nostri nu ar face fata cu bugetul.
Singurul care facea exceptie, pana acum, era Groparu, dar ghici, si el se insoara. Greuceanu si cealalta cotcodacitoare au raspuns la apel, asa ca duminca ne punem pe nuntit.
Nu scriam de chestia asta, daca nu era ceva interesant de povestit, iar faptul ca sunt nasi e un fapt banal si absolut normal.
Va dati seama ca la o nunta ca a Groparului si cu un nash ca Greuceanu, nu puteam lasa ca aceasta sarbatoare sa fie una banala si fara evenimente.
Mireasa e din Maramures. Cum am auzit ca in Maramures oamenii sunt mai seriosi din fire, ne-am hotarat ca noi sa fim pionii principali la aceasta nunta. Este un fapt binecunoscut ca la orice nunta se gaseste un grup de tineri care fac cate ceva, de toata lumea isi aduce aminte de ei. No, astia vrem sa fim noi! Asa ca sotul meu ce drag si nashul meu, pusi pe sotii au facut rost de doua costume: unul rosu si altul albastru, care stralucesc ca doua neoane. Daca ati vazut filmele alea in care reclama de la bordeluri era rosu si albastru, va puteti face idee cam cum arata costumele respective. Pe cap vor avea palarii de tigani si, daca ne invartim de niste pantofi albi, am rezolvat distractia la nunta. Oricum, promitem sa revenim cu poze si cu informatii, dupa ziua de duminica.

@Gropare, daca ai citi blogul, ceea ce nu cred ca e cazul, cu atatea pregatiri, ai sti ce ti se coace. Abia asteptam sa iti vedem fata de ginerica :)))

sâmbătă, 13 februarie 2010

superman in actiune






Azi e cheful de 33 de ani a nashului meu, ala care nu are blog. Desi ne-a criticat ca ne-am facut blog ca sa scriem despre el, nu ne putem abtine, pentru ca face ce face si tot i se intampla cate ceva. La cheful lui a chemat toti finii, pentru ca numai el si Jiji Becali are ca hobby-uri nasitul.
La fiecare chef, dupa ce bea bine, Nasul meu incepe sa survoleze tot spatiul pe care il are la dispozitie, adica da ture peste ture in sus si in jos, in dreapta si in stanga, de jur imprejurul scaunelor, de frica sa nu cada la datorie. Mai pe scurt, fiind Nashul tuturor ii este teama sa nu se faca de rusine si sa adoarma te miri pe unde, asa ca da ture, vezi Doamne sa ne impresioneze cu vitejia lui.
Avand asemenea backround, noi, ca fini buni ce suntem, de ziua lui i-am cumparat un costum de Superman. Nu i-a venit sa creada: "Voi sunteti sanatosi la cap? Bata-va sa va bata!"
Acum pentru ca desi costumul era prevazut cu muschiuleti care se mulau perfect peste burta lui proeminenta, nu era prevazuta cu "dotarea" necesara. Cealalta cotcodacitoare, nevasta supermanului, a rezolvat imediat problema si i-a strecurat, spre distarctia noastra, ditamai prosopul, ca de, e Superman, nu? Dar mai bine las imaginile sa vorbeasca.

sâmbătă, 6 februarie 2010

cum ne-am cunoscut

Eram noi un el si o ea, printre mai multi ei si ele, in unul dintre balcoanele caminului 7. Beam, povesteam si pipam. Faceam, mai pe scurt, tot ce fac niste studenti in anul intai fara grija sesiunii.
La un moment dat toti se retrag care pe unde si raman eu cu el. Eram colegi de facultate, deci am avut ce povesti. Si am povestit. Eram asa incantata ca in sfarsit ma asculta cineva fara sa dea semne de plictiseala si fara sa ma intrerupa! La un moment dat il aud ca zice ceva, nu am inteles prea bine ce. Brusc, ma pupa. Adica imi da o stampila, mai sa cad pe spate. Nu prea mi-am dat seama ce-i cu faza asta si cum niciodata nu ma gandisem la el ca un "posibil", am lasat sa treaca de la mine. De ce sa stric o relatie de colegialitate cu intrebari de genul "De ce?", "Cum de?". Si am continuat sa povestesc. Brusc, iar ma pupa. De data asta pe bune. Acum ce sa fac, l-am pupat si eu. Adevarul e ca saruta destul de bine asa ca... Si de atunci suntem impreuna.
Acum sa va spun aceeasi poveste din alt punct de vedere.
Ganditi-va ca ati baut putin. Putin mai mult. In plus stai si langa o moldoveanca careia ii turuie gura ca o morisca si nici nu intelegi ce spune. Dar nimic! In asemenea conditii ce poate sa faca omul? Se culca si doarme bine vreme de cateva ore. La un moment dat, Dansul, viseaza urat. Avea in camera un teanc de vase nespalate si stia ca nu are ce face si trebuie sa le spele. Un adevarat cosmar. Si asa de crunt a fost cosmarul, ca s-a trezit din spomn strigand la colegul de camera :"Ba tu le speli". Brusc si-a dat seama ca nu e in patutul lui, ci in balcon cu o fata oarecare care povestea ceva, Dumnezeu stie ce. Acum, ca sa nu isi dea seama ca el a adormit, saruta fata aia, adica pe JE, inca buimac si inca intrebandu-se ce cauta el acolo. Vazand ca nu primeste nici un raspuns, spiritul de cocos s-a trezit in el si a trecut la atac. "Adica cum, eu o pup si asta nu are nici pe dracu?"
Si atunci a trecut la lucruri serioase. Si cum v-am spus ne-am sarutat in tot ce a mai ramas din noapte. Problema lui cea mai mare a fost cand s-a intors in camera si si-a dat seama de ce statuse pe balcon cu mine dupa ce toata lumea plecase. Voia sa imi faca lipeala cu un prieten de al lui. Planul sau era sa imi vorbeasca ce fat-frumos ma asteapta la camera 9. Ghinion!

joi, 4 februarie 2010

"mamica" noastra cea de toate zilele

Daca ne place ceva noua femeilor este sa barfim. Desi multe dintre noi neaga, acesta e adevarul gol golut si cine spune ca nu o face, minte. Gasim o victima si incepem prin remarci mai mult sau mai putin binevoitoare sa o analizam, pe toate partile, sa o disecam pana la ultimul starmos si apoi sa ii punem o stampila. La noi la firma, desi e criza, se fac angajari. Va dati seama, ca avem material mai mult decat e nevoie.
In fiecare zi se perinda tot felul de personaje, bine imbracate, asa cum trebuie, sa sustina interviu. Faza nasoala, pentru ei, este ca noi avem la HR, angajate numai femei. Poate si din acest motiv nu au fost chemate pipitele care si-au pus la CV poze in costume de baie sub care era scris "PUIUT" sau PITI". Cat de desteapta poti fi sa faci o treaba ca asta!
Alti "inteligenti" in ale informaticii si-au scris la abilitati "EXPERT MESSENGER". Dhaa! Mare e gradina ta Doamne!
Trecand peste asta, cum va spuneam la noi in firma apar in fiecare zi personaje noi. Si cum asa mare lucru nu poate trece neobservat, toata lumea baieti si fete, fumatori si nefumatori, ne luam pauze cat mai dese ca sa privim cu discretie persoanele care intra pe usa HR-ului.
Nu stiu cum se face, insa, spre disperarea noastra, dar nu s-a prezentat nici un tip dragut la care sa ne clatim si noi ochisorii nostri si pe care sa il barfim de dupa monitoare. Numai uratanii unul si unul, trasi parca toti la indigo. Colegii nostri au avut noroc. Numai bunaciuni la care si sa le cauti un semn de celulita nu puteai, desi credeti-ne, am incercat, au trecut pragul firmei. Sa mori de ciuda, nu alta!
Ieri ne-am adunat, potrivit ritualului, la spectacol. Si Doamne-ti-multam am avut. Pe poarta firmei intra o zdrahoanca de femeie 1.80, cred, 100 kg pe putin, care cara o geanta in mana de parca ar fi fost un sac de cartofi.
"Aici e XXXXXX?", racneste la noi, de parca nu ar fi vazut semnul mare al firmei pus pe cladire.
"Da", raspundem toti in cor, ca la gradinita.
"Hai odata, mai stau mult dupa tine?!", zbiara ea la chestia din spatele ei.
Chestia era un tip la vreo 22 de ani, fapt ce l-am aflat ulterior, care isi taraia diplomatul cu capul plecat in pamant.
Imediat ce au intrat la HR ne-am napustit toti buluc inautru, sperand sa auzim ceva din ce se petrece la HR. Nimic! Curiozitatea era mare, va dati seama, mai ales ca am vazut cu totii ca zdrahoanca intrase impreuna cu copilul la interviu.
Nu trec 15 min, ca am primit beep de la un fumator. Ne-am repezit cu totiii intr-o imbulzeala mai mult sau mai putin organizata afara. Femeia se oprise la poarta si tipa la baiat din toti rarunchii: "Vezi daca esti prost!", si pleaca. Nu trec 5 minute si apar fetele de la HR facandu-si cruce dupa cruce. Mai aveam putin si explodam de curiozitate.
Greu s-au lasat convine, ba ca nu e deontologic, ba cu nu se cade, dar stiti cum suntem noi femeile, ne arde pe dinauntru daca nu impartasim cuiva asemenea gen de informatii. Bineinteles ca noi eram acolo pregatiti sa stingem incediul.
"Mamica" intrase, intradevar cu baiatul la interviu. Primul cuvant pe care l-a spus:
"Cat ii dat salariu?
Pai Doamna, sa vedem intai ce stie.
Stie sa faca de toate. Orice! Cat ii salariul?
Ce facultate ai terminat?
Auzi Domnisorico, tu cu mine tratezi nu cu el, ce crezi ca am venit aici degeaba? Cat il platiti pe luna? V-am zis ca stie sa faca de toate!
Doamna in asemenea conditii nu putem tine interviul. Cu el vrem sa vorbim.
Ba cumine vorbiti.Cat ii salariul?
Imi pare rau dar nu putem continua. Va sunam noi, in cazul in care mai fac angajari."
"Da. tu, imi povsteste colega, nu l-a lasat sa zica nimic. In plus cand a iesit din prost nu l-a scos. Si el chiar nu a rostit nici o vorba.
Stai linistita, o informez eu, ca si la poarta a zbierat la el".
Apoi sa vezi ce barfe au ieit din asta: Sta cu maica-sa, care il controleaza in fiecare zi la batistuta. Se va insura cu o femeie exact ca "mamica", pe care tot ea o va alege. In noaptea nuntii "mamica" va sta in capul patului si ii va ordona sa se "scoale" si sa "intre". La 30 de ani isi va schimba numele in Ted Bundy.
Stampila: Saracul...!

miercuri, 3 februarie 2010

nashul meu cel norocos

Nu stiu cum se face, dar nashul meu, Greuceanu, intra tot timpul in belele. Marti trebuia sa plece in Spania, impreuna cu familia, nevasta si cei doi copii, sa (surpriza, surpriza) mai boteze un copil. Unii sunt de profesie medici, avocati, someri. Greuceanu este Nash. Asta ii place si asta face. Cred ca are atatea fini, ca le-a pierdut numarul.
Cealalta cotcodacitoare, asa cum suntem noi femeile, a calcat si a spalat o saptamana intreaga inainte de plecare. Ba chiar, pentru ca stia ca barbatului ei tot timpul i se intampla cate ceva cand pleaca in starinatate, a imprumutat geamantane, care sa nu miroase a carnati, si a avut grija ca acestea sa nu contina ceva pentru care sa fie opriti la aeroport. Tone de Pampers au fost impachetate. Rochite cu volanase pentru fetite, cadouri pentru fini, toate au fost frumos aranjate in bagajele bine cantarite, pentru ca orice Kilogram in plus ii costa 10 Euro.
Ajung in Cluj la aeroport in timp util. Se duc frumos la ghiseu si prezinta actele. Si atucni a inceput tragedia. Copiii nu erau trecuti pe pasaport. Adevarul e ca la asta nu s-a gandit nimeni. Totul a fost planificat la sange. dar de acest mic "amanunt" nuimeni nu si-a adus aminte. Pai daca suntem in Uniunea Europeana si toti circula numai cu buletinul, la ce trebuie pasaport? Cotcodacitoarea noastra era disperata. Acum ce facem? Piticul, cel mare intreba gingas: Mami nu mai mergem in Spania? Nashul meu se gandea la o solutie: Cine va trebuie sa plece, dar cine? Numai piticul ce mic nu avea nici o treaba si molfaia fericita la suzeta.
Ieri ma duc in vizita la ei si mare mi-a fost surprinderae cand l-am vazut pe nashul meu cel drag dand cu mopul in living. Am lasat-o pe ea sa plece ca eu am tot plecat din tara. Dar sa stiti ca e greu cu doi copii acasa. Nu mai pot. Nu am crezut ca va fi asa de greu.

marți, 26 ianuarie 2010

de ce e bine sa ai frati

In 31, luna asta e ziua fratelui meu. Si pentru ce sunt fratii pe lumea asta, daca nu sa le arate tuturor ce defecte ai si sa le povesteasca cele mai rusinoase amintiri din copilaria ta. Dar asta e o alta poveste.
De cand suntem mici singurul nostru scop in viata a fost sa ne "indulcim" viata fiecaruia. Chiar si acu, cand am crescut, nu ne putem dezobisnui de acest frumos obicei.
Acum cativa ani ma duc la ziua lui. Ma imbrac frumos, ma aranjez, aduc cadouri, intr-un cuvant fac tot ce se face atunci cand se sarbatoreste un eveniment. Ajung la el il pup, ii spun "la multi ani" si ii urez numai de bine. Ma intampina cu replica lui obisnuita "Iar te-ai ingrasat", replica pe care o las sa treaca de la mine, fericita ca am devenit imuna la atacurile lui prietenoase.
Petrecerea normala. Prieteni bautura si discutii filosofice pana in dimineata. Fratele meu are doua subiecte preferate: telefoanele si calculatoarele. La amandoua sunt mai mult decat afoana. Va dati seama ca de fiecare data ma uit ca vaca la poarta noua si ma chinui sa par interesata, ca doar nu o sa ii stric cheful chiar de ziua lui.
A doua zi a urmat continuarea. Aceiasi prieteni, aceeasi bautura, aceleasi povesti. In timp ce eu nu stiam cum sa imi ascund cascatul de incopetenta in calculatoare, "desteptul" de frate-miu zice "Vreti sa va pun un film? E super tare!" Va dati seama ca am sarit de pe scaun si am fost cu gura cea mai mare de acolo aproband asemenea idee geniala. "In sfarsit ceva la care chiar ma pricep". Ba chiar, spre rusinea mea, am si convins vreo doi calculatoristi sa se joineasca cu mine.
Incantat ca toata lumea e de acord, fratele meu cel dragut, parca si acum ii vad ranjetul pana la urechi, pune filmuletul.
Si Doamne ce imi vad ochisorii si ce imi nenorocesc urechile! In prim plan apar chiar eu, tocmai eu, im dormitorul pe care mi-l dadusera cu o noapte inainte, culcata pe spate si sforaind din toate madularele si pe toate vocile posibile. Eu, o fiinta delicata, daca nu in fizic, atunci in suflet, faceam de rusine intreaga echipa natioanala de ruygbisti. Ba chiar fara sa exagerez, as fi putut supune prin ragetele mele toata suflarea unei intrgi paduri amazoniene.
Nu spun ca toata audienta era pe jos de atata ras iar frate-miu, desi nemernicul mai asistase odata la scena atunci cand ma filmase, se tinea de burta cu o mana iar cu alta isi stergea lacrimile. Si ca totul sa fie si mai frumos, ma intorc in somn, pe filmulet, desigur, si incep sa miaun. Acuma nu chiar mieunam, dar sforaitul meu aducea a asa ceva. Am crezut ca intru in pamant de rusine. Auditoriul nu stia unde sa isi imparta privirele. Se uitau ba la filmulet ba la mine, de parca eram cine stie ce animal exotic.
In asemenea situatii ce poti sa faci. Sa ma inrosesc mai tare? Credeti-ma pe cuvant, ca nu se putea, asa ca am refuzat sa ma retrag, ca o lasa in dormitor si am inceput si eu sa rad, injurandu-l in acelasi timp pe frate-miu.
Si in ziua de azi multumesc lui Dumnezeu ca nu m-a facut vedeta pe You tube, asa cum mi-a promis.
La multi ani.

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

Ce fac barbatii cand beau?

Despre Greuceanu, nashul meu, ati auzit multe. Nu stiu cum se face, dar tot timpul i se intampla cate ceva. Ce nu stiti, este ca are un var, sotul meu, care este la fel de "destept" ca si dansul.
Asta vara primesc vizita unui prieten din Spania. Si cum omul nostru venise atata amar de kilometri pentru o betie buna, cei doi sotiori ai nostri s-au gandit sa ii arate cum se chefuieste la noi in Romania. Asa ca l-au dus din bar in bar, pana nu au mai putut de atata "demonstratie". Pentru ca prietenul nostru nu este nici el intreg la minte, s-a gandit ca el este rezident in Spania si nu are cum sa iti ia carnetul daca tu nu locuiesti in tara in care te prinde baut. Nu stiu care e logica in asta, dar nu te pui cu oamenii beti, ca ei le au pe ale lor. Nu spun ca, dupa aceeasi logica, mergea si cu 10 la ora ca sa nu isi dea politia seama ca ei circula beti sambata diminteata. Fie ca a functionat, logica, fie ca au avut noroc, nu i-a oprit nimeni si la 5 dimineata ajung in fata portii casei nashului meu. Aceasta este situata pe una dintre cele mai circulate strazi din urbea noastra.
La cat de mult a durat drumul de la crasma pana acasa, ar fi si culmea la viteza pe care au avut-o, nashul meu cel mititel a adormit. Spaniolul care voia si el sa ajunga odata la patul si paturica lui a incercat sa il dea jos. Ce vorbesti nici nu s-a clintit! "Mai lasa-ma sa dorm 5 minute. Platesc oricat!" Omul, obisnuit cu munca dura din Spania, stia ca orice ban este binevenit indiferent de unde, l-a lasat sa doarma un pic.
Intre timp, barbata-miu se daduse jos din masina si intrase in curte fiind ferm convins ca Greuceanu era in urma lui. Mare i-a fost uimire sa constate ca e singur si, desi se chinuia cu convingere, nu isi dadea seama de ce. Ar fi intrat el in casa, da-l in colo de nash, var sau ce o fi, ca ii era somn, nu?, dar nu avea cheie. Dupa adanci cugetari isi da seama ca ar trebui sa se intoarca din drum, sa recupereze cheia de la proprietarul casei. Cand a ajuns la masina din fata portii, alta problema! Unde naiba au pus astia usa? A dat saracul de el trei ture in jurul masinii sa descopere intrarea, pe care nesimtitii o ascunsesera de el.
Ajuns victorios in masina il intreaba pe spaniol: "Ba Vasi, asta ce face?" "Doarme". "Bine", ii raspunde al meu. Si s-a culcat. Vazand ca toata lumea a adormit in jurul lui, Vasi a uitat de pat si plapumioara si s-a culcat si el. "Asa o fi obiceiul aici in Romania, sa dormi in masina in fata casei, si pesemne ca eu, care sunt plecat de atata timp am uitat."
Nu spun cum claxonau tirurile masina care bloca un sfert din drum! Ai nostri sotiori dormeau ca niste ingerasi, beti, fara sa fie disturbati de asemenea fleacuri.